România va trece la salariul minim european. Doar 24 de luni un angajat va mai putea fi plătit cu salariul minim brut pe economie
- După majorarea salariului minim brut la 3.700 de lei de la 1 iulie, sistemul salarial garantat va fi regândit pentru a se respecta directivele europene.
Salariul minim brut va fi echivalentul a 50 – 52% din salariul mediu brut, procente care sunt înregistrate și acum. În plus, un angajat poate fi plătit cu salariul minim timp de cel mult 24 de luni. În România există circa 760.000 de persoane plătite cu salariul minim, anunță Termene.ro.
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind introducerea salariului minim european care include modalitățile de stabilire a salariului minim, cuantumul acestuia, prin raportare la salariul mediu, durata maximă de plată a salariului minim și penalitățile pentru încălcarea prevederilor privind stabilirea salariului minim.
Proiectul, ce aduce o serie de amendamente Codului Muncii (Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003), are în vedere transpunerea în legislația națională a prevederilor directivei adoptată Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, termenul limită fixat în acest sens fiind 15 noiembrie 2024.
Angajatul poate fi plătit cu salariul minim cel mult 24 de luni
Draftul de act normativ reamintește totodată că nivelul orientativ al salariului minim trebuie să fie de circa 50-52% din salariul mediu brut și că un angajat poate fi plătit cu salariul minim timp de cel mult 24 de luni.
Astfel, prin amendamentele la art. 164 se stabilește că „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârea Guvernului poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta este plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar fără a diminua valoarea netă anterioară a acestuia”.
Aceleași amendamente prevăd că, „prin hotărâre a Guvernului se poate stabili o majorare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la alin. (1), diferențiat pe criteriile nivelului de studii și al vechimii în muncă” și că „angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.”
După cum se menționează în expunerea de motive, „conform obiectivului general al reformei prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), salariul minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv, în linie cu orientările din Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”.
Prin această reformă se prevede „instituirea unui mecanism nou și a unei noi formule pentru a stabili nivelul salariului minim în mod obiectiv și sistematic, în consultare cu partenerii sociali și ținând seama de acțiunile Uniunii”, se mai precizează în documente.
Economist: Din păcate, mediului privat îi revin doar obligații
Unde se situează România, în prezent, în raport cu prevederile europene. Potrivit consultantului fiscal Adrian Bența, România aproape s-a aliniat prevederilor salariului minim european în condițiile în care salariul minim brut este echivalentul a 50 – 52% din salariul mediu brut.
Însă, a sublinat el, mediul privat nu se bucură, din păcate, de susținerea autorităților.
„În loc să se creeze un cadru prielnic pentru dezvoltarea mediului de afaceri, așa încât firmele să poată susține majorările de salariu minim din ultimii ani, autoritățile impun uneori obligații absurde care îngreunează activitatea”, a spus acesta.
„M-aș referi doar amenzile exagerate pe care statul le impune chiar dacă nu are nimic de pierdut din faptul că respectivul contribuabil nu își îndeplinește obligațiile. De exemplu, în cazul e-factura amenzile pot urca până la 10.000 de lei iar la e-transport sunt chiar și mai exagerate”, a explicat el.
Recent, guvernul a aprobat hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, față de 3.300 lei cât este în prezent.
În România există circa 760.000 de persoane plătite cu salariul minim. În sistemul bugetar mai multe tipuri de venituri, cum ar fi cele ale demnitarilor, sunt corelate cu salariul minim. Prin urmare, numărul total de angajați care vor beneficia de pe urma creșterii este de 1,87 milioane, după cum a anunțat Ministerul Muncii.
În ultimii ani, salariul minim brut a fost majorat succesiv pentru a ajunge aproape de ținta fixată de Comisia Europeană.
Salariul minim brut trebuie actualizat o dată pe an
De asemenea, proiectul modifică și completează articolul 164 din Codul Muncii, după cum urmează:
„(1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național, cu actualizarea periodică o dată pe an. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat”.
Amenzi de până la 200.000 de lei
Inițiativa de act normativ completează și prevederile art. 260 al Codului Muncii, referitoare la amenzile aplicabile celor care nu respectă cerințele privind salariul minim, după cum urmează:
- „nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a garantat în plată salariul minim brut stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de munca aplicabil, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei”.
Calendar majorare salariu minim brut în ultimii 3 ani
- 1 octombrie 2023 – 3.300 lei
- 1 ianuarie 2023 – 3.000 lei
- 1 iunie 2022 – 2.750 lei
- 1 ianuarie 2022 – 2.550 lei
- 13 ianuarie 2021 – 2.230 lei
Publicat în: Actualitate
Descoperă mai multe la Clever News Center
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.