Sediul firmei care deține licența România TV, sechestrat de Parchetul European într-un dosar de corupție
- Parchetul European a instituit sechestru pe clădirea din Ploiești care găzduiește sediul social al RTV HD SRL, compania care deține licența de emisie a postului România TV.
- Clădirea aparține unei firme IT acuzate într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în valoare de peste 9,5 milioane de euro.
- Firma IT are legături cu Sebastian Ghiță, cel care controlează și postul România TV.
- Reprezentanții firmelor și a postului de televiziune nu au dorit să ne răspundă la întrebări.
- Articolul a fost realizat de agenția de jurnalism Clever News Center pentru Pagina de Media.
Imobilul din strada Democrației, municipiul Ploiești, care adăpostește sediul social al RTV HD SRL – societatea care deține licența de emisie a televiziunii România TV – a fost pus treptat, cameră cu cameră, sub sechestru de Parchetul European încă de la finalul anului 2023 și a continuat până în noiembrie 2024.
Măsura a fost luată în cadrul unui amplu dosar de corupție în care este implicată firma Business Service Consult International SRL, proprietara imobilului.
RTV HD SRL, actualul deținător al licenței România TV, are sediul la apartamentul 8 din imobilul sechestrat și deținut de Business Service Consult International.

În aceeași clădire a funcționat anterior și Ridzone Computers SRL, fosta societate titulară a licenței audiovizuale, care a cedat drepturile de difuzare către RTV HD SRL în ianuarie 2023.
Conform datelor obținute de la ANCPI, Parchetul European a impus mai multe sechestre asiguratorii asupra imobilului din strada Democrației, care totalizează suprafețe semnificative de teren aferente apartamentelor deținute de Business Service Consult International. Aceste măsuri vizează recuperarea unui prejudiciu estimat la peste 15 milioane de lei.
Ancheta Parchetului European
Dosarul instrumentat de Parchetul European vizează un grup de șase firme și șase persoane fizice, acuzate că au fraudat fonduri europene prin simularea unor servicii fictive.
Dosarul 12657/3/2025 a fost înregistrat pe 8 aprilie la Tribunalul București, iar pe 10 aprilie a început judecata la etapa de cameră preliminară.
Printre firmele implicate se numără și Business Service Consult International SRL, alături de Cymbiot Solutions, RS Next Technologies, ARS Industrial SRL, Binbox Global Services SRL și Itology Tech SRL.
Prejudiciul estimat de procurorii europeni se ridică la aproximativ 48 milioane de lei (9,5 milioane de euro), sumă care include atât fonduri europene, cât și contribuții de la bugetul de stat. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este parte în proces, urmărind recuperarea daunelor provocate statului român prin aceste practici frauduloase.
Procurorii susțin că, prin documente false, inculpații au direcționat fondurile către conturi din străinătate, mascând operațiunile sub forma unor contracte de servicii fictive. „Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații risca pedepse de până la zece ani și țase luni de închisoare, iar companiile pot suferi confiscarea activelor și sancțiuni de până la 422.000 de euro”, se precizează într-un comunicat al Parchetului European.
Persoanele implicate au negat acuzațiile pe parcursul anchetei și doresc să-și dovedească nevinovăția în fața judecătorilor de la Tribunalul București.
Proprietara clădirii din Ploiești
Business Service Consult International SRL este compania care deține clădirea din Ploiești unde se află sediile RTV HD și Ridzone Computers.
Firma a avut o cifră de afaceri impresionantă în 2019 – 104 milioane lei, dar a cunoscut o prăbușire semnificativă în 2023, ajungând la doar 8 milioane lei.
Printre fondatori apare și Răzvan Iulian Băicoianu, fost acționar împreună cu Liviu Mircea Uruc în Nova Tech Integrated Solutions.

Uruc este considerat un apropiat al omului de afaceri Sebastian Ghiță, numele său fiind legat de mai multe companii, printre care și Affichage Romania, un jucător major pe piața de publicitate outdoor.
Sechestrul pe apartamentul 8
Pe numele firmei Business Service Consult International au fost instituite mai multe sechestre asigurătorii, dispuse de Parchetul European, vizând apartamente și terenuri în cadrul clădirii de pe strada Democrației din Ploiești, așa cum reiese din datele consultate de Clever News Center.
Printre acestea, figurează și apartamentul nr. 8, unde funcționează în prezent sediul social al RTV HD SRL.
Societatea a preluat în ianuarie 2023, conform unei decizii de aprobare a Consiliului Național al Autovizualului (CNA) licența de emisisnie de la fostului titular de licență, Ridzone Computers SRL.
La datele de contact ale RTV HD SRL nu a răspuns nimeni pentru a ne oferi explicații despre această situație.

În ședința din 10 ianuarie 2023, Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat în unanimitate cererea de transfer a licenței către RTV HD SRL.
Nici reprezentanții postului România TV nu au dorit să ne răspundă la întrebările legate de posibile percheziții și la canalul de televiziune, nu doar la sediul social din Ploiești.
Sechestrul și pe apartamentul 6
Ridzone Computers SRL are sediul tot în imobilul din strada Democrației sechestrat de procurorii europeni, doar că la apartamentul 6.
Ambele firme – Ridzone și RTV HD – au același asociat, pe Catrinel Maria Gheorghe, iar niciuna dintre ele nu deține alte licențe audiovizuale. Ridzone figurează ca având o decizie de eșalonare la plată a unor obligații fiscale, dar fără datorii curente către bugetul de stat, conform certificatului de atestare fiscală emis în decembrie 2022.
Sechestrele au fost aplicate în baza Ordonanței nr. I.000275/2021 din 9 noiembrie 2023 și vizează, printre altele, sume de până la 15,2 milioane de lei – în conformitate cu cererea Parchetului European adresată ANCPI și Direcției Generale Anticorupție. Măsura este menită să asigure recuperarea prejudiciilor în eventualitatea condamnării definitive a inculpaților.
Pe lângă sediul central din Ploiești, cele două firme dețin puncte de lucru în București, pe strada Dimitrie Pompeiu nr. 6A și la Casa Presei Libere, unde funcționează în baza unor contracte de comodat sau închiriere, cu valabilitate pe termen lung.
La datele de contact ale Ridzone Computers nu a răspuns nimeni, iar numărul de mobil era închis.
Conexiunile din umbră: apropiații lui Ghiță
La sediul din str. Democrației din Ploiești sunt înregistrate șase companii care țin de postul de televiziune RTV, controlat de Sebastian Ghiță.
Este vorba de Ridzone Computers (deținea licența de emisie până în 2023), RTV Satellite Net SRL, RTV Net International SRL, Ridzona Creative SRL, RTV Properties Management SRL și RTV HD SRL (deține acum licența postului tv).
Pe lângă aceste societăți, își mai au sediul aici și companii din fostul grup Asesoft, prima afacere de succes a lui Sebastian Ghiță, și din grupul de energie al familiei Ghiță.
Publicat în: Actualitate, Dezvăluiri
Descoperă mai multe la Clever News Center
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.